Euroluc Containers, furnizor de containere diverse

Containerele deservesc în primul rând transporturilor și pe această nișă sunt avantajoase pentru că au dimensiuni mari și permit unor mărfuri în cantități foarte mari să fie transportate. Pentru importuri, containerul este absolut necesar. Ori achiziția acestuia este ceea ce face ca afacerea să meargă ca pe roate. De unde se pot cumpăra acestea, este o altă poveste.

Tendința pe piață este de a închiria containere, dar la final, prețul plătit nu este unul convenabil în comparație cu a investi în unul pe care să îl deții. Containere de diverse dimensiuni sunt vândute de EuroLuc Containers, firmă specializată.

Avantaje de colaborare cu Euroluc Containers

Primul și marele avantaj este că ai un intermediar care se poate ocupa de tot ce înseamnă formalități și transport, pentru că acel container dorit să ajungă la tine. Te scuteşti de deplasări și de alte costuri din acest punct de vedere.

Euroluc Containers pune la dispoziție containere HC, adică cele cu o înălțimea mai mare, comparativ cu dimensiunile standard. Astfel, în loc de 2,63 m vor avea 2,89 m. Are stoc de containere de 45 ft HC, unele dintre cele mai mari, fiind chiar unic importator al acestor tipuri de containere. În stoc sau cu posibilitate de a comanda pe cel dorit, același furnizor amintit are în portofoliul său containere de 20, 30 sau 40 ft HC.

Alegerea containerului dorit ține cont de modul în care acesta va fi utilizat ulterior. În cadrul paginii lor există și detalieri despre dimensiunile raportate la unitatea de măsură pe care o folosim noi mai adesea, în metri.

Trebuie amintit și despre container frigorific. Acesta reprezintă o necesitate pentru transport de alimente perisabile, cum ar fi să spunem fructele de mare sau înghețata. Cu cât este mai rece, cu atât mai bine pentru marfa păstrată. Containerul frigorific poate menține temperaturile joase, pe lungă durată, atât pentru transport, cât și pentru depozitarea mărfurilor care impun un astfel de mediu ambiant. Pot avea și acestea diverse dimensiuni.

Poți solicită transportul containerului

Dacă acesta va fi comandat, Euroluc Containers poate fi soluția din nou, atunci când vine vorba de a intra în posesia comenzii tale. Containerul va fi transportat în siguranță de către echipa Euroluc Containers, până la destinația aleasă de tine, costurile fiind cu mult mai favorabile față de alte oferte.

La capitolul prețuri trebuie spus că există variabile, mai întâi de toate în funcție de tipul de container. Mai apoi contează și ce alte tipuri de servicii soliciți de la Euroluc Containers, transportul spre exemplu. Starea lor este una bună, pot fi exploatate după bunul plac de către client, așadar o altă investiție o faci nu pentru reparații, ci pentru modificări și îmbunătăţiri precum vopsitul spre exemplu.

Află mai multe despre Euroluc Containers pentru că furnizorul ales este cel care te va sprijini să faci alegerea corectă, îți va aduce containerul de care ai nevoie. Află și despre stocul disponibil, ce poate fi vizualizat oricând. Caută despre acest brand și online, pe rețele sociale.

About the author

Leave a Reply