Cat inseamna diamentrul unei pompe submersibile diametru 3 inchi?

Pompe submersibile diametru 3 pot trage apa de la mai multe adancimi, in functie de model si necesitatile fiecaruia.

Exista pompe submersibile diametru 3’ care pot sa ridice apa la suprafata chiar si de la 90 de metri adancime. In functie ne devoie, exista modele de pompe submersibile cu diametru de 3 inchi care pot sa ridice apa la 60 de metri, 77 metri sau chiar 100 de metri (cum ar fi Pompa submersibila Tornado 233, de la Series AquaTecnica)

Cat inseamna diamentrul unei pompe submersibile diametru 3 inchi?

Diametru de trei inchi ( 3’ ), inseamna, de fapt, un diamtru al pompei de 76 de milimetri. Astfel, putul, fantana in care intra pompa trebuie sa aiba un diametru de minim 80 de milimetri (8 centimetri) pentru a putea baga pompa submersibila diametru 3’ in el.

Ce putere pot sa aiba unele pompe submersibile diamteru 3?

Desi par foarte mici, foarte inguste, pompele submersibile diametru 3 inchi (76 de milimetri), dezvolta puteri mari, care permit ridicarea apei de la adancimi foarte mari precum si presiune crescuta la consumator. Pompa submersibila Tornado 233, de la Series AquaTecnica dezvolta o putere de 1100 W, o inaltime maxima de pompare de 106 metri, un debit de 3 metri cubi pe ora si o presiune maxima la punctul zero de 10 bari.

Este o pompa puternica, cu caracteristici foarte bune, alimentata la 220 V si care poate sa fie folosita cu succes nu doar in gospodarii, pentru uz casnic, cat si in mici exploatari agricole (sere de legume, solarii, sau gradini de flori, ferme de animale cu efective reduse etc) sau mici ateliere de productie si manufactura.

Exista modele de pompe submersibile diametru 3 inchi care sunt destinate in special consumului casnic, pentru gospodarii, case de locuit sau case de vacanta. Acestea au aceeasi dimensiune, diametru de 76 de milimetri (3 inchi), dar putere mai mica si restul coordonatelor sunt in consens.

Iata, spre exemplu, ce putere pot sa aiba unele pompe submersibile diametru 3, daca luciul apei este mai la suprafata si consumul este unul al unei gospodarii obisnuite.

Pompa submersibila 3skm 100 Ibo produsa in Polonia, are o putere de 750 W, un debit de 2,7 metri cubi pe ora si o presiune maxima la punctul zero de 6 bari. De mentionat ca presiunea medie, normala, folosita in interiorul unei cladiri de tip rezidential este de circa 4 bari.

Aceasta pompa submersibila cu diametru de 3, ridica apa de la o adancime de 60 de metri. Ea  poate functiona in regim hidrofor daca se adauga la sistemul de instalare al pompei  un vas expansiune, presostat, manometru si o supapa de sens.

Are o garantie de 2 ani si vine la pachet cu un panou de comanda (deci nu mai trebuie achizitionat separat) si 15 metri de cablu electric inclus. Pentru puturile mai adanci, magazinele de specialitate precum Einstal pun la dispozitie cablu electric 4×1,5 la 7 lei ml , un kit de prelungire a cablului electric  si sfoara pentru sustinerea pompei cu fi6 la 1,5 lei per metru liniar.

About the author

Leave a Reply